Femeia cu cele mai multe operații estetice: „Aceasta este evoluție”

Femeia cu cele mai multe operații estetice: Aceasta este evoluție
Publicat: 09/12/2015, 19:07

Cindy Jackson a intrat în Cartea Recordurilor drept femeia cu cele mai multe proceduri cosmetice pentru înfrumusețare.

Aceasta cheltuise, până în februarie 2005, când i-a fost omologat recordul, nu mai puțin de 99.600 dolari pentru 47 de proceduri cosmetice, dintre care nouă operații de amploare. În total, aceasta a suferit 52 de proceduri cosmetice. „Nu am pornit de la ideea de a stabili un record mondial, nu a fost niciodată dorința mea”, spune aceasta.

Pe lângă cele nouă operații ample, consemnate de reprezentanții Cărții Recordurilor la 7 februarie 2005, cele 47 de proceduri includeau și lifting-uri faciale, rinoplastii, liposucții, operații la brațe și la coapse, implanturi faciale și în buze, peeling-uri chimice, operație pentru micșorarea bărbiei și aplicarea de machiaj semi-permanent.

Cindy Jackson s-a născut în Kentucky, SUA și nu a fost întotdeauna o femeie frumoasă. Se simțea de parcă ar fi fost într-un corp nepotrivit, cu o fizionomie nepotrivită, pe care își dorea foarte mult să le schimbe. După moartea tatălui său, a moștenit o sumă de bani, pe care a investit-o în operații estetice.

Cindy spune că a făcut aceste operații pentru a ea, pentru a arăta mai bine: „Pentru mine, cel mai bun rezultat este cel care pare natural. Nu mi-aș dori ca cineva să se uite la mine și să își dea seama de operațiile pe care le-am făcut”, scrie abcnews.go.com.

Cindy Jackson este, în prezent, consultant în operații estetice și autor al unor lucrări în domeniu. În 2015, a fondat Asociația Internațională a Consultanților Estetici (International Association of Aesthetic Consultants).

„Nu trebuie să arătăm ca părinții noștri. Aceasta este evoluție. Este progres medical”, concluzionează Cindy.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
A rămas fără plămân, după ce a fost operat de cancer, deşi avea TBC. Despăgubiri...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
„Vând cireșe cu 2 lei kilogramul” Anunțul viral al unui român. Acesta are, însa, o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
Ungaria vorbeşte despre al Treilea Război Mondial. Ce trebuie să evite Occidentul
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
TAXA REDUSĂ cu până la 50%. Guvernul a anunțat decizia oficială: Rezolvăm această situație
Pensionarii cu venituri mărite în iunie. Când se va face plata
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Astronomii au observat pentru prima dată coliziunea dintre două găuri negre din Universul antic
×